Copilărie. Amintiri.

Era iarnă. Acum vreo zece ierni...îmi amintesc că eram un copil fericit. Eram o altă eu. Cu alţi prieteni. Alte gânduri. Alte idei despre viaţă. Alte dorinţe. Alţi oameni îmi circulau viaţa şi alte zâmbete îmi luminau fiecare dimineaţă. Clipele îmi erau joacă, iar joaca însemna afară. Prieteni. Zăpadă. Exterior. 

Ţin minte că, în acea iarnă, am mers, împreună cu familia mea şi cu familia unui prieten, la munte, la ski. Nu ştiam să skiez - ca să fiu sinceră, nici acum nu ştiu! Însă îmi plăcea noutatea. Adoram atunci, ca şi acum, să învăţ lucruri noi. Să existe schimbări în viaţa mea. Să fac ceva nou care să spargă monotonia din viaţa de zi cu zi. Şi, cum am auzit de ski, am fost prima...la datorie!

Sursă poză: www.biciclop.eu

Părinţii mi-au cumpărat atunci tot ceea ce aveam nevoie. De la beţe de schiat pentru copii, la cască pentru cap, cotiere, genunchiere, ghizdan special şi haine moi şi călduroase. Ne-am echipat, cu toţii, corespunzător şi am plecat pe munte. De cum am ajuns, ne-am cazat, am mâncat şi...am plecat spre munte. 

Am învăţat destul de repede să schiez. Am căzut, dar m-am ridicat. Când aveam doar câţiva ani, atunci când cădeam, mama mă făcea să râd - pentru că nu vroia să mă vadă plângând. Eu uitam de durere, râdeam, mă ridicam şi mergeam mai departe. Aşa am fost crescută, aşa am procedat mai târziu şi aşa procedez şi acum: cad, râd, mă ridic şi merg mai departe! Aşa m-am obişnuit. Şi îmi este bine.

Ştiu, am deraiat puţin de la amintirea cu schiatul. Ne reîntoarcem, voi ce spuneţi? Eram la munte. Pe munte. Deşi îmie ra destul de fircă să schiez, mi-am luat inima în dinţi şi iam pornit la drum. Îmi plăcea senzaţia, îmi plăcea adrenalina - se pare că nici acum nu m-am săturat de ea! S-a întâmplat, de câteva ori, să cad. "- Ei şi ce dacă? Asta e, am căzut, mă doare. Nu-i nimic. Mă uit în jur şi îmi trece. Mă ridic şi merg mai departe!" - aşa mă încurajam de fiecare dată. Râdeam. Mă ridicam şi exersam. Ţin minte că toată ziua am stat pe pârtie. Învăţasem destul de repede să schiez. Îmi plăcea sentimentul unic de libertate. De zbor. De linişte, de siguranţă. 

Culmea, mă simţeam în siguranţă ştiind că am echipamentele potrivite pentru ski. Biciclop mă salvase, pentru că de la ei am cumpărat tot ceea ce ne-a trebuit. Noi a trebuit doar să ne distrăm. Şi, chiar dacă, în distracţie, erau incluse şi căzăturile, pentru noi nu conta. Pentru că, la Biciclop, am găsit siguranţa de care fiecare om are nevoie atunci când merge pe pârtie.

¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤

Copilărie. Amintiri. Oare câţi copii mai au astfel de amintiri? Oare câţi copii au fost pe pârtie...doar la calculator şi câţi au fost fizic?

Sursă poză: www.biciclop.eu