Atunci când sunt supărată, atunci când am avut o zi grea, cu clipe ce mi-au îngreunat sufletul, mi-au adus lacrimi grele ce s-au preschimbat în scrum pe obrajii mei, atunci când simt nevoia să iau o pauză de la viaţa ce, zi de zi, devine din ce în ce mai grăbită, mai pretenţioasă, mai grea...atunci...aştept, cu nerăbdare, venirea serii. A nopţii. Aştept lăsarea întunericului.
Atunci când mantia întunericului acoperă oraşul, simt că sufletul se descarcă de tot răul adunat peste zi. Atunci când privesc stelele, simt cum lumina lor îmi intră în suflet şi îmi lasă, acolo, o văpaie de speranţă ce îmi va da putere să încep o nouă zi. O dată cu lăsarea întunericului, obişnuiesc să ascult muzică uşoară sau instrumentală şi să mă răsfăţ cu o cană de ceai fierbinte şi cu un beţişor parfumat. În decorul astfel creat, îmi place să privesc luna. Magica lună. Aceeaşi şi totuşi...în altă seară alta! Îmi place să îi las gândurile mele lunii, îmi place să cred că îi pot vorbi, ca unei prietene vechi şi bune...
...Acesta este cea mai plăcută oră a zilei pentru mine...fiecare oră ce trece, după lăsarea serii, este cea mai plăcută oră şi este pansament pentru sufletul meu!
Îmi amintesc câte nopţi nedormite am petrecut, atunci când sufletul meu era atât de îndurerat, încât nu se mai putea odihni; atunci când, în mintea mea, cuvintele grele se ciocneau cu dorinţa de a le uita; atunci când amintirile pe care vroiam să le uit reveneau, iar şi iar, din ce în ce mai vii. Mai aproape de mine. Mai reale.
Am înţeles, atunci, că, într-adevăr, "noaptea este un sfetnic bun". În nopţile în care nu puteam dormi, am avut ocazia să stau doar eu cu mine. Să îmi vorbesc. Să plâng, pentru a-mi descărca sufletul. Să vorbesc cu luna, cu stelele. Să îmi spun că totul va fi bine şi că tot greul va trece. Să mă liniştesc ca, înspre zorii zilei, să pot adormi cu sufletul bandajat de bunătatea nopţii.
 |
| Sursă poză: Google Images; textul l-am ataşat eu |
În nopţile în care, pur şi simplu, nu puteam dormi, aveam un aliat de nădejde. Un aliat ce stătea cu mine...stătea chiar la mâna mea stângă. Aveam un ceas de mână care îmi amintea că, oricât de supărată aş fi şi oricâte probleme aş avea, timpul trece...şi, o dată cu el, trec şi problemele. Toate trec.
 |
| Sursă poză: www.watchshop.ro |
Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără ceasul ce mi-a fost alături atât în momentele bune sau grele de peste zi, cât şi în nopţile în care nu puteam să mă odihnesc. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără al lui tic...tac ce îmi amintea că fiecare secundă ce trece este un dar ce mi-a fost dat. Este o clipă ce trebuie trăită în fericire, armonie şi linişte. Pentru că, în acea clipă în care eu cred că am probleme peste care nu voi reuşi să trec, cu siguranţă există oameni care ar da orice doar ca să fie în situaţia mea şi nu în situaţia mult mai critică în care se află.
De la un ceas...putem învăţa multe! Chair dacă el nu vorbeşte pe limba noastră, ci prin un simplu tic, apoi tac...atât trebuie să ne spună un ceas, pentru a ne deschide mintea, inima şi ochii. Pentru a ne demonstra că timpul trebuie preţuit, pentru că trece foarte repede. Pentru a ne demonstra că între un simplu tic şi un banal tac multe se pot întâmpla...
