Zi de zi, în lupta nesfârşită cu timpul eu ies, întotdeauna...în pierdere! La sfârşitul zilei, îmi dau seama că mai aveam nevoie de timp pentru a rezolva lucruri importante, lucruri ce, poate, ar fi putut aduce fericire unui suflet.
Îmi doresc enorm să am timp pentru a face voluntariat. Pentru a ajuta copilaşii din spitale, din case de copii sau de pe stradă. Pentru a aduce alinare animalelor abandonate. Pentru a le găsi un stăpân cu suflet mare, în care să poată face loc şi pentru animalele ce trăiesc pe stradă.
Timpul însă...timpul zboară, trece peste orice obstacol, merge înainte fără a privi înapoi! Timpul nu mă întreabă dacă sunt pregătită să primesc o nouă lovitură sau dacă mai am nevoie de câteva ore pentru a-mi îndeplini dorinţele sufletului. Nu! Timpul trece, nemilos, pe lângă mine!
Deseori m-am gândit că ziua ar trebui să fie...dublă! Ar trebui să avem zile de 48 de ore, nu de 24! Cât de bine ar fi...
Îmi pot imagina o lume în care să avem nevoie doar de opt ore de somn în 48 de ore şi în care o zi normală să aibă 48 de ore. Într-o astfel de lume mi-aş putea îndeplini toate dorinţele ce aşteaptă, încă, să se materializeze. M-aş putea ocupa de voluntariat, de facultate, de muncă, de hobby, de mine, de familie, de prieteni...
"Plimbându-mă" în noua mea lume imaginară, întâlnesc două fiinţe ce seamănă cu noi, oamenii, însă...sunt mai mici. Au cam un metru, atunci când devin maturi. Totul este atât de real, încât nu mai ştiu unde mă aflu...nu ştiu dacă sunt pe Pământ sau...în altă lume. Mă hotărăsc, aşadar, să îi întreb, pe aceşti..."oameni" cum se numeşte acest loc.
" - Bună ziua!" - îmi găsesc curajul şi le spun "oamenilor".
Observ cum cei doi mă privesc, uimiţi...se uită la înălţimea mea...
"- Ziua bună, drăguţa! Dar ce înaltă eşti...! Nu am mai văzut aşa ceva! Eşti de prin locurile astea?"
Nu ştiu cum se face, dar ne înţelegem, atunci când vorbim...
"- Nu sunt de aici...Sunt...nici nu mai contează de unde sunt! Vreau să vă întreb doar cum se numeşte acest loc..."
"- Eşti în tărâmul WatchShop, draga mea. Ştii, aici timpul este de partea noastră. De fapt, avem atât de mult timp...aici Timpul ne dă voie să facem tot ceea ce ne dorim...avem timp pentru toate!"
"- WatchShop...şi...îmi puteţi spune, vă rog, cât este ceasul? Sunt foarte dezorientată!"
Observ cum cei doi se uită, în acelaşi timp, la ceasurile lor:
"- Este ora 27!"
"- Scuzaţi-mă, dar nu cred că am înţeles...ora 27?"
"- Domnişoară, ai înţeles perfect! De ce te miri? Nu ştii că, aici, ziua are 48 de ore? Trebuia să ştii asta de mulţi ani! Oare ce mai învaţă tineretul din ziua de azi la şcoală?"
"Dar...lumea aceasta...este...este...făurită de propria-mi imaginaţie! Oare...visez? Nu...totul pare atât de real!" - îmi spun, un gând.
Observând că cei doi au ceasuri la fel şi, chiar dacă par a fi căsătoriţi, nu au verighete, îi întreb, curioasă:
"- Mă scuzaţi pentru curiozitatea mea, însă...îmi puteţi spune...sunteţi căsătoriţi? Nu văd nici o verihetă."
"- Ce-s alea verighete? DA, suntem căsătoriţi de 10 ani! Atunci când noi, cei care locuim în WatchShop, ne căsătorim, ceasurile pereche ne sunt, din acel moment, mărturii că suntem căsătoriţi! Din momentul în care ne-am căsătorit, am purtat, amândoi, aceste ceasuri pereche!"
Uitându-mă la cei doi, nu îmi venea să cred. Totuşi, vroiam să aflu mai multe despre această lume...cât mai multe! Înainte de a apuca să mai întreb câte ceva, doamna îmi ia mâna şi îmi oferă o cutiuţă neagră, elegantă şi frumoasă, spunându-mi:
"- Nu ştiu de unde vii, însă îmi pare că nu eşti de prin locurile astea. Vreau să îţi ofer un cadou, pentru a-ţi aminti de tărâmul WatchShop! Primeşte, draga mea, acest minunat ceas, ce îţi va fi mereu aproape; de acum, timpul îţi va deveni prieten, oriunde vei merge...în acest univers! Vei avea timp pentru a-ţi duce, la bun sfârşit, toate planurile şi pentru a reuşi să faci, aşa cum îţi doreşti, multe suflete fericite."
"- Vai, m-aţi lăsat fără cuvinte! Vă mulţumesc din suflet, doamnă! Totuşi...de unde ştiţi că nu am destul timp şi...de unde ştiţi ce îmi doresc să fac cu timpul meu?"
"- Draga mea, la aceste întrebări nu îţi pot răspunde. Sunt lucruri pe care este bine să nu le ştim, pentru că nu suntem, încă, pregătiţi pentru ele. În curând, va trebui să pleci de aici şi vei ajunge în lumea ta. Atunci când vei reveni la realitatea cu care eşti obişnuită, adu-ţi aminte că tot ceea ce ai trăit aici a fost aievea."
Ascultând vorbele doamnei, mă uit în jur...vreau să aflu mai multe, însă...o stare de moleşeală mă cuprinde...simt cum o mână invizibilă mă ia din noua lume şi mă aruncă, fără milă, în...propriul pat. Mă trezesc, speriată şi buimacă..."Ce...ce s-a întâmplat? Unde sunt?" - mă întreb şi singurul răspuns pe care îl am este un bilet pe care găsesc scris: "sper că te-ai simţit bine în tărâmul WatchShop! Foloseşte cadoul ori de câte ori ai nevoie de mai mult timp. O parte din acest tărâm se găseşte şi pe planeta ta: caută informaţii la watchshop.ro"
Mă uit în jur...este ora 19:00. "Vai de mine, deja s-a dus şi această zi!"
Fără să înţeleg mare lucru şi fără să mai stau pe gânduri, probez noul cadou. Îmi place enorm cum îmi vine, este foarte elegant şi, totodată, este atât de..."extraterestru"! Zâmbesc şi recitesc biletul: "Foloseşte cadoul ori de câte ori ai nevoie de mai mult timp". Nu înţeleg ce vrea să însemne această afirmaţie...mă uit, fără să vreau, la ceas: "Ceeeeee? Este ora 10 dimineata? Doamne, mai devreme era 19:00! Pare-se că...totul a fost real! Iar acest cadou...îmi va duba, într-adevăr, cele 24 de ore dintr-o zi!"
"De acum, WatchShop va fi locul meu preferat, unde voi evada ori de câte ori îmi voi dori mai mult timp!" - îmi spun, în gând, şi încep să mă bucur de...dublarea zilei!
Îmi doresc enorm să am timp pentru a face voluntariat. Pentru a ajuta copilaşii din spitale, din case de copii sau de pe stradă. Pentru a aduce alinare animalelor abandonate. Pentru a le găsi un stăpân cu suflet mare, în care să poată face loc şi pentru animalele ce trăiesc pe stradă.
Timpul însă...timpul zboară, trece peste orice obstacol, merge înainte fără a privi înapoi! Timpul nu mă întreabă dacă sunt pregătită să primesc o nouă lovitură sau dacă mai am nevoie de câteva ore pentru a-mi îndeplini dorinţele sufletului. Nu! Timpul trece, nemilos, pe lângă mine!
Deseori m-am gândit că ziua ar trebui să fie...dublă! Ar trebui să avem zile de 48 de ore, nu de 24! Cât de bine ar fi...
Îmi pot imagina o lume în care să avem nevoie doar de opt ore de somn în 48 de ore şi în care o zi normală să aibă 48 de ore. Într-o astfel de lume mi-aş putea îndeplini toate dorinţele ce aşteaptă, încă, să se materializeze. M-aş putea ocupa de voluntariat, de facultate, de muncă, de hobby, de mine, de familie, de prieteni...
"Plimbându-mă" în noua mea lume imaginară, întâlnesc două fiinţe ce seamănă cu noi, oamenii, însă...sunt mai mici. Au cam un metru, atunci când devin maturi. Totul este atât de real, încât nu mai ştiu unde mă aflu...nu ştiu dacă sunt pe Pământ sau...în altă lume. Mă hotărăsc, aşadar, să îi întreb, pe aceşti..."oameni" cum se numeşte acest loc.
" - Bună ziua!" - îmi găsesc curajul şi le spun "oamenilor".
Observ cum cei doi mă privesc, uimiţi...se uită la înălţimea mea...
"- Ziua bună, drăguţa! Dar ce înaltă eşti...! Nu am mai văzut aşa ceva! Eşti de prin locurile astea?"
Nu ştiu cum se face, dar ne înţelegem, atunci când vorbim...
"- Nu sunt de aici...Sunt...nici nu mai contează de unde sunt! Vreau să vă întreb doar cum se numeşte acest loc..."
 |
| Sursă poză |
"- WatchShop...şi...îmi puteţi spune, vă rog, cât este ceasul? Sunt foarte dezorientată!"
Observ cum cei doi se uită, în acelaşi timp, la ceasurile lor:
 |
| Sursă poză |
"- Scuzaţi-mă, dar nu cred că am înţeles...ora 27?"
"- Domnişoară, ai înţeles perfect! De ce te miri? Nu ştii că, aici, ziua are 48 de ore? Trebuia să ştii asta de mulţi ani! Oare ce mai învaţă tineretul din ziua de azi la şcoală?"
"Dar...lumea aceasta...este...este...făurită de propria-mi imaginaţie! Oare...visez? Nu...totul pare atât de real!" - îmi spun, un gând.
Observând că cei doi au ceasuri la fel şi, chiar dacă par a fi căsătoriţi, nu au verighete, îi întreb, curioasă:
"- Mă scuzaţi pentru curiozitatea mea, însă...îmi puteţi spune...sunteţi căsătoriţi? Nu văd nici o verihetă."
"- Ce-s alea verighete? DA, suntem căsătoriţi de 10 ani! Atunci când noi, cei care locuim în WatchShop, ne căsătorim, ceasurile pereche ne sunt, din acel moment, mărturii că suntem căsătoriţi! Din momentul în care ne-am căsătorit, am purtat, amândoi, aceste ceasuri pereche!"
Uitându-mă la cei doi, nu îmi venea să cred. Totuşi, vroiam să aflu mai multe despre această lume...cât mai multe! Înainte de a apuca să mai întreb câte ceva, doamna îmi ia mâna şi îmi oferă o cutiuţă neagră, elegantă şi frumoasă, spunându-mi:
 |
| Sursă poză |
 |
| Sursă poză |
"- Vai, m-aţi lăsat fără cuvinte! Vă mulţumesc din suflet, doamnă! Totuşi...de unde ştiţi că nu am destul timp şi...de unde ştiţi ce îmi doresc să fac cu timpul meu?"
"- Draga mea, la aceste întrebări nu îţi pot răspunde. Sunt lucruri pe care este bine să nu le ştim, pentru că nu suntem, încă, pregătiţi pentru ele. În curând, va trebui să pleci de aici şi vei ajunge în lumea ta. Atunci când vei reveni la realitatea cu care eşti obişnuită, adu-ţi aminte că tot ceea ce ai trăit aici a fost aievea."
Ascultând vorbele doamnei, mă uit în jur...vreau să aflu mai multe, însă...o stare de moleşeală mă cuprinde...simt cum o mână invizibilă mă ia din noua lume şi mă aruncă, fără milă, în...propriul pat. Mă trezesc, speriată şi buimacă..."Ce...ce s-a întâmplat? Unde sunt?" - mă întreb şi singurul răspuns pe care îl am este un bilet pe care găsesc scris: "sper că te-ai simţit bine în tărâmul WatchShop! Foloseşte cadoul ori de câte ori ai nevoie de mai mult timp. O parte din acest tărâm se găseşte şi pe planeta ta: caută informaţii la watchshop.ro"
Mă uit în jur...este ora 19:00. "Vai de mine, deja s-a dus şi această zi!"
Fără să înţeleg mare lucru şi fără să mai stau pe gânduri, probez noul cadou. Îmi place enorm cum îmi vine, este foarte elegant şi, totodată, este atât de..."extraterestru"! Zâmbesc şi recitesc biletul: "Foloseşte cadoul ori de câte ori ai nevoie de mai mult timp". Nu înţeleg ce vrea să însemne această afirmaţie...mă uit, fără să vreau, la ceas: "Ceeeeee? Este ora 10 dimineata? Doamne, mai devreme era 19:00! Pare-se că...totul a fost real! Iar acest cadou...îmi va duba, într-adevăr, cele 24 de ore dintr-o zi!"
"De acum, WatchShop va fi locul meu preferat, unde voi evada ori de câte ori îmi voi dori mai mult timp!" - îmi spun, în gând, şi încep să mă bucur de...dublarea zilei!
© Adelina Anca F.
© Poveşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu