Se afișează postările cu eticheta ideaplaza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ideaplaza. Afișați toate postările

miercuri, 10 decembrie 2014

CONCURS de Crăciun!

În decembrie, eu şi cele mai bune prietene obişnuim să mergem la cumpărături, pentru a pregăti cadourile de Crăciun. Atât pentru noi, cât şi pentru cei dragi. Aceasta a devenit, pentru noi, o mică sărbătoare...numai a noastră! În ziua în care ne hotărâm să mergem la...vânat de cadouri trăsnite, ne trezim dimineaţa, ne întâlnim acasă la una dintre noi, stăm puţin la palavre şi ne bem cafeaua, apoi plecăm. De obicei mergem în Obor sau în Europa. Sau în ambele, dacă avem chef de plimbare toată ziua. De obicei...

...Anul acesta, însă, ne-am hotărât să facem concurs de...cadouri trăsnite. Am mers la cumpărături doar ca să pregătim cadourile celor dragi, nu am şoptit nimic despre ce cadou ne vom face una alteia. Ne-am înţeles ca, cea care va lua cel mai haios cadou, să mai câştige un cadou. Îi vom cumpăra tot ce va dori...de 100 de lei. Acesta era concursul de Crăciun pentru...noi.

M-am învârtit, gândit şi răzgândit şi am ales cele mai haioase (după a mea părere) două cadouri. Când a venit ziua în care am hotărât să ne dăm cadourile, ne-am strând la mine acasă şi...m-am trezit cu un cadou maaaaare mare! M-am uitat la prietena care mi l-a dat, m-a pufnit râsul şi...l-am deschis. Ce să vezi?
Sursă poză: www.ideaplaza.ro

Am primit cel mai haios cadou! Într-o cutie foarte frumoasă pictată handmade cu tematică de Crăciun, am primit un...clopoţel pe care scrie "I want MONEY". M-a pufnit râsul instantaneu. Am sunat din clopoţel şi...

"- Draga mea, eu ştiu că ţie nu îţi ajung banii oricât ai avea de mulţi. Le găseşti tu o întrebuinţare. De aia ţi-am şi cumpărat acest clopoţel. Când eşti în pană de bani, sună şi tu disperată şi poate poate cuiva i se face milă de tine." - îmi spune şi începem, toate, să râdem.

Am început să sun din clopoţel, sperând ca zâna bună a banilor să îmi îndeplinească dorinţa. Şi...
Sursă poză: www.ideaplaza.ro


...prietena care mi-a cumpărat cadoul mi-a mai dat, după ce am sunat din clopoţel, un portmoneu în forma de bancnotă. 

"- Hai că mi se face milă de tine, cţnd văd că suni aşa disperată din clopoţelul ăla. Uite un portmoneu perfect pentru tine! Poate poate atragi euroii către tine!"
Ne pufneşte, pe toate, râsul şi recunoaştem că ea trebuie să câştige concursul. Cadoul a fost haios şi bine venit. Mi-a plăcut foarte mult şi, într-adevăr, a fost trăsnit şi ne-a readus zâmbetul pe buze. De mult timp nu am mai făcut febră musculară de la râs...!

marți, 18 noiembrie 2014

Decembrie. O lună a copiilor de toate vârstele.

Mai este foarte puţin şi vine iarna. Anotimpul meu preferat. Anotimpul în care simt că magia îmi inundă sufletul. Oraşul este înviorat de luminiţele colorate; copiii, înfriguraţi, se joacă în zăpadă şi aşteaptă cadourile de la Moş Nicolae şi Moş Crăciun; colindele devin balsam pentru suflet, iar prima ninsoare ne transformă în copii. Ador iarna pentru că transformă lumea într-o "lume minunată în care vom găsi...numai copii"...copii mici şi mari, copii jucăuşi sau timizi, zâmbitori sau emotivi. Copii. Iarnă. Cadouri.

Nu ştiu voi, dar eu azi m-am trezit cu un chef nebun de a asculta colinde. Mi-am preparat cafea cu lapte, miere şi scorţişoară, am căutat cele mai frumoase colinde şi le-am ascultat. Una după alta colindele îmi trezeau amintiri din iernile trecute. Îmi mainteam cum, iarna trecută, una din prietene mi-a făcut cel mai trăsnit cadou. Şi cel mai haios.
 
Ciocolata Prim Ajutor
Sursă poză: www.ideaplaza.ro
În cercul meu de prieteni se fac cadouri haioase, însă cel pe care l-am primit anul trecut le-a întrecut pe toate! Îmi amintesc cum mi-a dat o pungă banală de cadouri, din care am scos această ciocolată. Am găsit şi un bilet:
Draga mea, ţi-am cumpărat cea mai bună trusă de pim ajutor! Să apelezi la ea, ori de câte ori te cerţi cu...prietenul. Sau ori de câte ori simţi nevoia unui ajutor...tare, dulce şi mare! Ai grijă să nu o mănânci pe toată din prima, pentru că apar recţii adverse; de exemplu, dacă te cerţi cu mine şi mănânci toată ciocolata, te îndulceşti, uiţi de ceartă şi...eu scap fără pedeapsă! :)) Hai că încerc să fiu, măcar o dată în viaţă, seriosă: Moşul mi-a mai adus câteva asemenea truse de prim ajutor, le devorăm amândouă! :* 
Prezervativ Love Better Than Chocolate
Sursă poză: www.ideaplaza.ro

M-a pufnit un râs molipsitor văzând prima parte a codoului, iar prietena mea mi-a spus că mai am ceva în pungă. Am căutat bine şi...am gădit şi câteva prezervative însoţite de un mesaj:

Pentru că m-am gândit că vei devora trusa de prim ajutor din prima şi că vei deveni mult prea dulce, i-am spus Moşului că trebuie să primeşti şi câteva prezervative care să îţi (re)amintească faptul că "DRAGOSTEA ESTE MAI BUNĂ DECÂT CIOCOLATA"! Aşadar, draga mea...Crăciunul ăsta are miros de ciocolată, ciocolată, ciocolată! Satură-te de ciocolată, apoi bucură-te de...dragoste. PS: îmi dai şi mie câte o bucăţică din cadoul tău? :D

Mi-am amintiti, cu drag, de acest cadou şi buna dispoziâie mi-a revenit chiar şi acum, după aproape un an. 

Zâmbesc. Îmi termin cafeaua şi mă uit pe geam. "Oh, a început să ningă! E atât de frumos! Va fi o iarnă de basm!" - îmi spun şi ies din casă, pentru a mă bucura de prima zăpadă. Mă uit în jurul meu. Îmi cumpăr o...ciocolată caldă. Dansez cu fulgii de nea. Zâmbesc. Îmi simt sufletul încântat, de parcă s-ar fi trezit copilul din mine. Decembrie. O lună a copiilor de toate vârstele.