Mai există copilărie?

Îmi amintesc cu drag cum, atunci când eram mică, preferam să m joc în parc, nu la culatulator. Preferam să mă văd, faţă în faţă, cu prietenii, nu să vorbim pe mess sau la telefon, cu orele. Toamna mergeam, cu prietenii, în parc şi adunam frunze, ne plimbam, alergam, săream coarda, glumeam, râdeam. 

Iar iarna...ei bine, iarna făceam cazemate şi ne băteam cu bulgări de zăpadă. Ne dădeam cu sania, cu punga sau doar cu o bucată de lemn. Îmi amintesc, cu drag, cum strigam "pââââârtieeeeeee", cum făceam trenuleţul pe sanie, cum mai cădeam, din când în când (mai mereu, adică) unul peste altul. Cădeam, râdeam, ne ridicam. O luam de la capăt.  Făceam îngeraşi în zăpadă şi lucram la cei mai frumoşi oameni...de zăpadă!

 

Din păcate, în ziua de azi, copilăria nu mai este aşa cum era acum zece sau mai mulţi ani. Copiii petrec foarte mult timp la calculator şi la televizor. Iar atunci când sunt afară, copiii şi adolescenţii se ţin de mână cu...telefonul mobil. Nu îl lasă orice ar fi! De parcă el ar fi cel mai bun prieten al lor. Mi se pare trist. Este trist atunci când văd copiii care sunt la grădiniţă cu telefon mobil. Mai performant ca al meu, chiar. Este trist atunci când văd copii cărora le este furată copilăria!

Câteodată stau şi mă întreb de ce părinţii acestor copii nu preferă ca, în locul telefoanelor mobile, a tabletelor, a internetului, să le cumpere o bicicletă? 

Sursă poză: www.bestkids.ro

Dacă aş avea o fetiţă, cu siguranţă i-aş cumpăra această frumoasă bicicletă, nu un telefon mobil! I-aş cumpăra o casă mare de păpuşi, nu o tabletă. Aş ajuta-o să devină mai sociabilă în viaţa de zi cu zi, nu în faţa calculatorului. Dacă aş avea un băieţel, i-aş cumpăra o bicicletă care să îi atragă atenţia, i-aş cumpăra seturi de construit şi, bineînţeles, l-aş ajuta să devină mai sociabil.

Este foarte important modul în care copiii percep viaţa, încă de mici. Şi cum pot percepe viaţa, dacă nu prin imboldul pe care îl primesc de la părinţi? Copiii sunt ca nişte bureţi: ceea ce văd, aia fac. Degeaba îi spui copilului să se plimbe cu bicicleta şi să mai lase calculatorul dacă tu, ca părinte, ţii bicicleta în debara şi stai, în faţa calculatorului, ore întregi.

Dacă vrei să ai un copil sănătos atât fizic, cât şi psihic, tu, ca părinte, trebuie să preiei iniţiativa şi să îi dai propriul exemplu!

Observând copiii din ziua de azi, mă întreb dacă mai există copilărie...depinde doar de părinţi să le insufle copiilor plăcerea de a se juca afară, împreună cu ceilalţi copii!

Îmi plac foarte mult jucăriile de la bestkids.ro pentru că, într-adevăr, copiii cei mai buni sunt copiii care se joacă afară, care socializează faţă în faţă, care zâmbesc, care obosesc de la atâta joacă. Depinde numai de părinţi să îşi transforme copiii dintr-un simplu copil într-un bestkid fericit şi jucăuş!

Sursă poză: www.bestkids.ro

Vara aceasta îmi depăşesc limitele!

Vara aceasta, vreau să ating stelele. Vreau să îi zâmbesc soarelui. Vreau să vorbesc cu luna. Vara aceasta, vreau să mă plimb prin lumi neştiute, vreau să cunosc locuri nedescoperite, vreau să învăţ lucruri noi.

Vară. Plimbări. Inspiraţie. Bicicletă. Peisaje de neuitat. Mare. Mal. Valuri. Soare. Nisip. Scoici. Pescăruşi. Zâmbete. Nopţi nedormite. Zile fierbinţi. Seri răcoroase. Prieteni. Gară. Tren. Vacanţă. Concediu. Fericire...pur şi simplu, vară!

Simt că vara aceasta este vara mea! Vara în care las deoparte încărcătura negativă, fricile, lacrimile, supărările, oamenii ce mi-au făcut rău. Las deoparte tot ceea ce nu am reuşit să realizez şi o iau de la capăt. Iau, rând pe rând, fiecare dorinţă şi o transform, cu paşi mici dar siguri, în realitate! Trebuie să reuşesc! Trebuie! Se spune că, dacă "gândeşti în stil mare, vei primi în stil mare"...cu alte cuvinte, dacă mă gândesc că voi reuşi să îmi îndeplinesc fiecare dorinţă ce arde în sufletul meu de atâta timp, voi reuşi să îmi canalizez energia pe acea dorinţă, materializând-o în viaţa reală! Mai mult decât atât, dacă îmi voi imagina că dorinţa deja a devenit, în viaţa mea, realitate, îi dau un impuls pentru a se materializa mai repede.

Sursă poză: Google images. Aceasta este poza editată de mine.

Îmi doresc foarte mult să învăţ să merg pe bicicletă. Spre ruşinea mea, până la vârsta asta nu am reuşit să mă împrieten cu bicicleta. Am încercat să învăţ, însă, recunosc, mi-a fost frică să stau, pe bicicletă, mai mult de...câteva minute. Vara aceasta însă...îmi doresc mai mult de la mine! Mult mai mult! Îmi dorec să îmi depăşesc limitele, pentru că pot!

Sursă poză: www.biciclop.eu

Mi-am cumpărat, de la biciclop.eu, cea mai frumoasă bicicletă şi, împreună cu câţiva prieteni, am petrecut, în parc, zile întregi...în care mi-am învis, puţin câte puţin, frica de bicicletă şi m-am împrietenit cu ea. Acum...sunt cele mai bune prietene şi nu ne mai dezlipim una de alta! Am reuşit! Şi sunt tare mândră de mine! Iată că, aşa cum mi-am propus, vara aceatsa mi-am depăşit câtvea limite şi mi-am îndeplinit una din cele mai arzătoare dorinţe: aceea de a învăţa să merg pe bicicletă!
O dată ce m-am pbilnuit cu noua mea prietenă pe două roţi, am simţit că pot zbura, am simţit cum pot atinge, într-adevăr, soarele, stelele şi luna. Am simţit să pot descoperi o lume nouă, lumea iubitorilor de biciclete! Şi, recunosc, este o lume tare frumoasă...!

Cel mai bun loc de joacă pentru copii este PARCUL!

A fost o vreme în care am lucrat ca supraveghetor copii, într-un loc de joacă pentru copii. Locul de joacă este într-un mall. Am avut, atunci, ocazia de a cunoaşte tipologii de copii şi...tipologii de părinţi. Se spune că oglinda părintelui este copilul...da! Copilul este o oglindă perfectă în care părinţii îţi pot vedea ascunzişurile sufletului şi ale minţii. 

Chiar mai mult, copilul este ca un burete care absoarbe, pus şi simplu,  tot ceea ce vede la părinţi. Tot ceea ce vede în casă. Degeaba îi spunem copilului să nu ţipe, dacă noi ţipăm. Degeaba îi spunem să nu înjure, dacă noi înjurăm. Degeaba ne certăm copiii atunci când dau în alţi copii, dacp noi, în casă, dăm unii în alţii...copiii nu au nici o vină. Singurii vinovaţi pentru comportamentul copiilor sunt părinţii şi adulţii ce îi au în grijă.

Cât timp am lucrat la locul de joacă pentru copii, recunosc că, cel mi mult, m-au speriat mentalităţile părinţilor şi m-au dezamăgit nesimţirea, nepăsarea şi lipsa de educaţie pe care părinţii o dădeau copiilor.

Pur şi simplu, părinţii îşi lăsau, toată ziua, copiii la noi, iar ei mergeau şi se distrau...în mall. Majoritatea copiilor cu astfel de părinţi se plictiseau după câteva ore şi îmi amintesc cum plângeau şi mă rugau să le chem părinţii pentru a-i lua de acolo. Îmi spuneau că le este foame, le este dor de părinţi şi că s-au plictisit. Eu, cu speranţa licărindu-mi în ochi, sunam părinţii şi le spuneam că nu mai vor să stea copiii. Spre surpinderea mea, părinţii nici nu vroiau să audă de copii, ţiăau la mine şi îmi spuneau că au treabă şi vor mai lăsa copiii la noi până la sfârşitul zilei...adică câteva ore bune peste...răbdarea copiilor care, deja, plângeau.

De atunci, mi-am promis că nu îmi voi trata aşa copiii. Mi-am promis că îi voi duce, cât mai des, în parc şi că voi petrece cât mai mult timp cu ei. 

Cel mai bun loc de joacă pentru copii este parcul, iar cea mai bună jucărie de exterior, după părerea mea, este  bicicleta!

Sursă poză: www.noriel.ro

Uitându-mă pe site-ul celor de la Noriel, am găsit o bicicletă foarte frumoasă şi ieftină (şi, pe deasupra, şi redusă...aşadar, este momentul perfect pentru a face o surpriză celor mici!).  

Îmi place, în mod special, faptul că bicileta are apărători de nori atât în faţă, cât şi în spate şi că are cadrul din metal. 

De asemenea, bicicleta nu este grea, ceea ce este un avantaj enorm pentru copii! 

Este indicată copiilor care au peste 2 anişori, este uşor de folosit de către pitici şie este foarte frumoasă şi elegantă.

Recunosc că eu nu am avut ocazia, copil fiind, să învăţ să merg pe bicicletă, iar acum îmi este frică să învăţ să merg cu bicicleta. De aceea este important ca fiecare copil să înveţe să meargă pe bicicletă, pentru că este o plăcere cu care, la maturitate, nu se ştie dacă se va mai întâlni.

Sursă poză: www.noriel.ro

Şi pentru că nici un copil nu pleacă, de acasă, fără păpuşica preferată, părinţii ar trebui să le cumpăr copilaşilor câte o jucărie (sau mai multe) cu care să meargă afară...îmi amintesc cum şi eu, copilă fiind, mergeam în parc doar cu jucăria preferată. Dacă nu îmi găseam acea jucărie, începeam să plâng şi nu mai vroiam sa merg nicăieri.

Aşa sunt copiii...se ataşează de jucării oferindu-le, parcă, o parte din sufletul lor pur. Le oferă suflet, viaţă, le dau un nume, mănâncă, dorm şi se joacă alături de ele. Îşi învaţă jucăriile cum să se poarte, cum să vorbească, cum să se joace, cum să stea. Le ceartă, apoi se împacă cu ele. Le pedepsesc, apoi le mângâie. Aşa sunt copiii...magici, aidoma sufletului lor!

Normalitate pe două roţi

Deseori, atunci când mă plimb prin oraş, mă uit la maşini, la mijloacele de transport în comun, la oamenii care nu mai vor, pur şi simplu, să meargă pe jos şi mă întreb cum de mai pot aceşti oameni să ducă o viaţă normală? Desigur...poate că ceea ce este normal pentru mine, nu este normal şi pentru ei.

Pentru mine, o viaţă normală este o viaţă în care mă plimb pe jos, în parcuri, în natură, în oraş, bucurându-mă de păsări, de flori, de pomi, de oameni, de aer, de VIAŢĂ! Oare cum pot unii oameni să meargă, oriunde, cu propria maşină? Cum se mai bucură ei de minunăţiile vieţii, de furmuseţile naturii, de ploaie, de soare, de aer?

Sursă poză

Pentru că nu îmi place, în nici un fel, aglomeraţia din mijloacele de transport în comun şi pentru că îmi place să fac mişcare, m-am hotărât să îmi fac un cadou mai special.  Un cadou ce mă va ajuta să îmbin utilul cu plăcutul; mă va ajuta să ajung, în timp util, atât la serviciu cât şi la facultate sau, pur şi simplu, îmi va fi alături în micile, dar frumoasele mele plimbări. 

Sursă poză

M-am hotărât să îmi cumpăr o bicicletă şi, iată, la Bikezone am găsit bicicleta perfectă pentru mine! O bicicletă drăguţă, simpatică, verde ca iarba şi albastră ca cerul! O bicicletă cu care mă voi plimba, mândră, prin locurile mele preferate. Recunosc că nu am ştiut ce bicicletă să aleg dintre aceasta şi aceasta, însă am ales-o, până la urmă, pe prima!

Primăvara aceasta a fost, pentru mine, primăvara schimbărilor şi a curajului pentru că, atunci când mi-am cumpărat frumoasa bicicletă, nu ştiam să merg pe ea. Mi-am făcut, însă, curaj şi am învăţat să merg pe bicicletă, iar acum...nu mă mai pot despărţi de ea!

Ori de câte ori merg cu noua mea bicicletă mă uit, cu milă, la oamenii care nu ies din maşină decât pentru a se aşeza din nou...îi privesc şi mă întreb iar şi iar: "oare asta înseamnă normalitate?". Eu întreb şi, din păcate, tot eu răspund: "normaitatea nu se găseşte pe patru roţi, ci pe două roţi!"

Nu mi se pare normal ca oamenii că îşi irosească viaţa folosindu-se, mai mult decât au nevoie, de maşina personală, iar apoi să se plângă de faptul că sunt bolnavi! 
Nu mi se pare normal ca oamenii să nu mai folosească scările, să nu mai meargă pe jos măcar 30 de minuta pe zi, să nu se bucure de natură, să nu folosească, mai des, bicicleta.

Utilul se poate îmbina cu plăcutul, iar noi ne putem face un bine, zi de zi: în loc să folosim maşina personală sau mijloacele de transport în comun, mai bine folosim bicicletele şi mergem pe jos, atât în drum spre serviciu sau şcoală, cât şi atunci când doar vrem să ne plimbăm! În acest fel, reuşim să ne readucem sănătatea la un nivel optim şi reuşim să reducem poluarea, traficul şi...înghesuiala!

© Adelina Anca F.            

© Poveşti

Dorinţe zglobii

Primăvara asta vreau

Bicicletă să îmi iau!

Vreau să-nvăţ pe ea să merg

După vise să alerg

Biciclop m-a ajutat

Calea el mi-a arătat,

Şi, iată, o bicicletă potrivită mie 

Cum s-aleg m-a îndrumat.

Bicicleta mă va duce

Peste dealuri de vise şi câmpii trandafirii

În lumi de basm mă va conduce

Doar cu ea voi da viaţă multor dorinţe zglobii!

Sursă poză

 Vreau să urc pe culmi înalte

Doar cu bicicleta mea

Şi s-ajung până la stele

Să vorbesc cu ele-aş vrea!

Să îmi dea, în dar, magie

Să formeze-o mică scară

Bicicleta vreau să ştie

Pe scara de stele să urce, fără-ndoială!

Să mă ducă-n, zbor, la lună
Să îmi dea, în mână, stele
Un nor să-mi spună "noapte bună" 
Iar cerul să alunge visele rele!

Sursă poză

Aş mai vrea o trotinetă
De la Biciclop.ro 
Şi cu ea să fac navetă,
Vreau să devin un mic Picaro! 

Să mă plimb în lumi nemaivăzute,
Un copil ştrengar să fiu 
Să aflu vrute şi...nevrute
Să devin un om...notoriu!

Cu a mea nouă trotinetă
Universul vreau să-l ştiu,
  Îmi voi lua şi frumoasa bicicletă
Cu ele două, drumul nu-mi va fi pustiu!

Sursă poză

Drumuri noi se vor deschide,
Prin porţi magice voi trece,
Răul eu îl voi închide
Ghinioul o să plece!

Puteri magice îmi vor da
Trotineta şi bicicleta, deopotrivă
La ele eu nu voi renunţa
Chiar de vom merge în derivă!

Oameni buni, un sfat vă dau:
La vise nu renunţaţi!
 Speranţa vreau sa o redau
Trebuie doar inima să o ascultaţi!

Sursă poză

           © Adelina Anca F.            
 © Poveşti