marți, 22 aprilie 2014

Casa mea are suflet!

Mi-e primăvară-n suflet! Sentimentele înfloresc, zâmbetele înveselesc, speranţele îşi ridică razele călăuzitoare spre gândurile mele, dându-le un imbold pentru a se materializa în lumea reală. Azi, sufletul meu construieşte...construieşte o stare de bine cum de mult nu am mai avut. Fără să îmi dau seama, o căldură interioară îmi înveleşte rănile sufletului şi, dintr-o dată, simt cum fericirea îmi inundă întreg trupul! Primăvara, de acum, a intrat şi în sufletul meu pe care l-am pregătit cu sfinţenie...
Mi-am făcut curăţenie în suflet! Am deschis larg ferestrele ochilor şi am aruncat tot ceea ce îmi făcea rău: am aruncat vorbele grele, loviturile, gesturile urâte, zâmbetele ironice...am şters de praf amintirile frumoase, le-am spălat cu lacrimi de fericire şi le-am aranjat, ca pe nişte bibelouri de porţelan, pe rafturile ce, până acum, au fost ocupate cu lucruri ce îmi făceau rău. În clipa în care am scăpat de ele, m-am simţit atât de uşurată...pentru că eram obişnuită să mă gândesc la aceste lucruri, să sufăr din cauza lor, să le dau atât de multă energie, încât ele deveneau din ce în ce mai greu de suportat pentru sufletul meu. Acum, le-am aruncat! În sfârşit! Am lustruit parchetul sufletului meu, am măturat toate urmele de noroi pe care oamenii în care am avut, o dată, încredere, le-au lăsat. Am spălat apoi parchetul, bucăţică cu bucăţică, până când au dispărut toate urmele lăsate de oameni ce au trecut prin viaţa mea doar pentru a-mi face rău. 
Acum, sufletul meu e curat, iar eu îmi pot îndeplini încă un vis: acela de a-mi construi o casă destul de aproape de malul mării, pentru a admira capodopera naturii, însă destul de deprate pentru a nu mă inunda!
 
Sursă poză
 
Zis şi făcut...pentru că nu ştiam ce să fac mai întâi, am sunat cei mai buni prieteni, pentru a-mi da o mână de ajutor. După ce i-am sunat şi au acceptat să mă ajute fără a sta pe gânduri, mi-am dat seama cât sunt de norocoasă pentru că am aşa oameni minunaţi alături de mine! Am mers, împreună cu ei, la magazinul Arabesque, ştiind că doar acolo voi găsi oameni care mă vor ajuta cu sfaturi foarte bune. Angajaţii ne-au primit foarte frumos şi, aşa cum am bănuit, ne-au dat sfaturi preţioase şi ne-au îndrumat spre materialele de care aveam nevoie. 
Am fost plăcut surprinsă atunci când am observat că, la  Arabesque, pot cumpăra retail, nefiind obligată să cumpăr engross. De asemenea, mi-a plăcut faptul că au o gamă variată de produse şi, în timp, au realizat un portofoliu complet de produse pentru construcţii
În ziua în care am fost la magazinul Arabesque, am avut parte şi de o consiliere tehnică ce m-a ajutat foarte mult!
După ce angajaţii mi-au explicat ce trebuie să cumpăr şi cât costă, ei m-au sfătuit să cumpăr online, fiind foarte uşor de comandat
Am aflat că transportul se face la şantier şi că materialele vor veni pe rând, atunci când am nevoie de ele
Vizita la Arabesque m-a ajutat enorm de mult! Am învăţat cum să încep lucrul la căsuţa mult visată, mi-am făcut lista cu materialele de care am nevoie şi cu preţul final, am primit sfaturi preţioase şi...am câştigat nişte prieteni de nădejde!
 
Sursă poză
De cum am pelcat de la Arabesque am mers, împreună cu oamenii dragi mie, acasă, unde am dat, online, comanda pentru produsele ce ne trebuiau la construirea casei.
A doua zi am plecat la mare, acolo unde urma să primim materialele. Stând în locul unde avea să se nască o dorinţă veche a sufletului meu, am admirat marea, am mângâiat, cu ochii, unirea ei cu nisipul, am lăcrimat atunci când era supărată şi am zâmbit atunci când marea era calmă. Mi-am dat seama, atunci, că fericirea se ascunde în spatele lucrurilor mărunte, că ochii sunt făcuţi pentru a vedea, de fapt, frumuseţea pretutindeni, însă oamenii nu au învăţat, încă, cum să vadă această frumuseţe. 

Sursă poză
Sursă poză
Nu după mult timp au ajuns primele materiale de la Arabesque, iar noi ne-am apucat de treabă. Bine că am avut, printre noi, şi oameni care lucrau în construcţii, altfel nu ştiu ce ne făceam! 
Zilele treceau, una după alta şi lăsau, în urma lor, amintiri frumoase, bucurie, muncă...cu fiecare zi ce trecea, casa sufletului meu prindea formă şi devenea un loc în care sufletul meu se regăsea pretutindeni...cu toţii am muncit din greu şi am fost extrem de norocoşi pentru că Arabesque ne-a fost alături, clipă de clipă!
 
După doar două luni, iată că visul meu a prins aripi către lumea reală şi casa era gata! Iată că, primăvara aceasta, am devenit, şi eu, constructor! Şi ce mândră sunt...!
"Casa mea are suflet!", îmi spuneam, în gând, privind-o cu mare drag...
Da! Casa mea chiar era făcută din sentimente, din iubire, din ajutor, din speranţă, din dragoste şi din zâmbete. Am muncit, cu toţii, din greu la ea, însă nu am simţit decât fericire! De acum, în fiecare primăvară, atunci când voi face curăţenia generală specifică acestui mirific anotimp, voi avea grijă să îmi fac curăţenie şi în suflet! Pentru că sufletul curat, bun şi blând al casei mele nu va suporta nicicând un suflet murdar, plin de amintiri greu de suportat!

Sursă poză


© Adelina Anca F.            
© Poveşti

5 comentarii:

Unknown spunea...

Ai povestit frumos dorinta ta. :) Cred ca ar fi tare frumoasa o casuta la mare. Asa cum ai spus si tu, "casa mea are suflet"...orice dorinta puternica se poate materializa in ceva real, construit ucu suflet!

Unknown spunea...

Da, daca ai o dorinta puternica, pui mult suflet pentru a o materializa...si asta se vede in rezultatul final.

SicaG spunea...

Si eu as vrea sa traiesc la mare. E frumos articolul. Am citit cu drag, nici nu am simtit ca faci reclama.

Unknown spunea...

:) Mi s-a mai spus ca am "darul" de a face povesti frumoase in jurul reclamelor. Multumesc mutl pentru cuvintele frumoase!

Unknown spunea...

Ardudana Producator mobila executa Mobila lemn masiv si Mobila dormitor pe comanda