joi, 14 august 2014

Cadoul perfect pentru copii

Întotdeauna mi-a plăcut să îmi petrec timpul alături de copiii dragi mie. De 5 ani, am cea mai scumpă finuţă. De 5 ani, fiecare zi este din ce în ce mai frumoasă şi mai veselă, datorită ei. Este minunat să fii naşă şi este minunat să ştii că ai botezat un copil care îşi poartă numele. Un copil care te sună doar ca să te audă, ca să îţi spună cât de mult te iubeşte şi ca să te întrebe "ce faci, naşă, cum mai eşti, cum te simţi...eşti bine?"...de câte ori mă sună scumpa mea finuţă, acestea sunt întrebările pe care mi le pune, apoi îmi spune poezii şi mă întreabă când mai vin pe la ea. Este minunat să ştii că un copil te iubeşte, se gândeşte la tine şi te aşteaptă, oricând, cu o vorbă bună, cu un zâmbet larg şi cu braţele deschise.

Anul acesta, de ziua ei, mi-am dorit să îi fac un cadou care să o surprindă într-un mod foarte plăcut. Un cadou care să o atragă...ca pe un magnet!
Am ales să îi fac cadou o superbă maşinuţă electrică.

Sursă poză: www.magazinuldemasinute.ro
O maşinuţă roz şi frumoasă, care să îi dea finuţei mele acea independenţă după care tânjesc, în general, copiii. O maşinuţă elegantă, dar sport, care să îmi ajute minunea de copil să devină mai responsabilă şi mai atentă. Sunt convinsă că acest cadou îmi va ajuta finuţa să îşi modeleze atenţia distributivă, răbdarea, calmul şi o va învăţa că trebuie să îşi îngrijească lucrurile, pentru a le avea cât mai mult timp. 

Maşinuţa poate atinge 4 km/h, puterea motorului este de 50 W. Are diverse sunete şi are, de asemenea, telecomandă. Este prevăzută cu claxon, lumină şi muzică. O dată ce bateriile sunt încărcate, ea merge aproximativ 1 oră şi jumătate. Consider că, pentru copii, aceste funcţii sunt perfecte şi suficiente. 

Atunci când i-am dat maşinuţa finuţei mele, ea a fost atât de fericită, încât m-a rugat să o învăţ să o conducă. Maşina este uşor de manevrat, astfel încât pitica a învăţat foarte repede cum să folosească maşina şi a ieşit, tare mândră de cadoul ei, pentru a arăta prietenilor ce şoferiţă bună este. 
Sursă poză: www.magazinuldemasinute.ro
Pentru că scumpa mea finuţă are un frăţior de câteva luni, m-am hotărât să îi cumpăr, şi lui, un cadou: am găsit un premergător care îl va ajuta pe micuţ să facă, în siguranţă, primii paşi.

Atunci când piticul va creşte, îi voi cumpăra şi lui o maşinuţă electrică, pentru a putea ieşi, la plimbare (cu maşinile), împreună cu surioara lui mai mare. Sunt sigură că maşinuţele le vor fi de folos copiilor şi le vor dezvolta, mai repede, abilităţi care, în mod normal, apar ceva mai greu. 

Copiii învaţă repede şi se entuziasmează şi mai repede, astfel încât ei trebuiesc încurajaţi, înca de mici, să îşi dezvolte abilităţile. Prin joacă. Prin zâmbete, perin veselie, prin fericire. Prin joaca afară. Prin jucării noi şi interactive.

Consider că aceste maşinuţe cadourile perfetce pentru copii, deoarece îi vor învăţa să fie atenţi atât cu oamenii de lângă ei, cât şi cu ceea ce fac în momen tul respectiv. Îi vor învăţa, de asemenea, să înveţe să îşi recunoască greşelile şi să îşi asume răspunderea pentru propriile fapte.

Un comentariu:

Inchirieri auto Bucuresti spunea...

Le aduci nenumarate bucurii copiilor cu astfel de cadouri.